sărí (sár, sărít),
vb. –
1. A
ieși, a se
prezenta, a
apărea; se
zice mai
ales despre
animalele care
apar în fațe vînăturului. –
2. A țîșni, a
erupe, a se
naște. –
3. A
sălta, a se
înălța, a se
ridica. –
4. A țopăi, a
face salturi. –
5. A
trece peste, a depăși un obstacol. –
6. A omite un pasaj în lectură. –
7. A
alerga, a
veni în goană. –
8. A
veni în
ajutor. –
9. A interveni, a se interpune. –
10. A fecunda, a
goni. – Mr.
sar, sărire, megl.
sar, săriri. Lat.
salῑre (Pușcariu 1516; REW 7540), cf. it.
salire, prov., cat.
sallir, fr.
saillir, sp.
salir, port.
sahir. Evoluția semantică este normală, cf. lat.
saltāre ‹
salĭre; ultimul sens, care nu pare popular, trebuie să fie o
traducere din fr.
saillir. Der.
sare-garduri, s.m. (donjuan;
crai);
sărită, s.f. (
salt; țîțînă);
săritor, adj. (care
sare; serviabil);
săritoare, s.f. (cascadă);
săritură, s.f. (
salt);
saitoc, s.n. (Munt.,
salt), probabil de la
forma locală
sai ‹
sari. Cf.
răsări, tresări.