sbilț (zbílțuri),
s.n. – Laț,
coardă pentru
prins animale. – Var.
zbilț, bilț, (s)ghilț, Trans.
belț. Creație expresivă, care
presupune ideea unei mișcări dezordonate ca
cea a unei
păsări sau a unui
animal care se
luptă să
iasă din
capcană; legătura semantică este la
fel cu
cea din
smîrc, interj. cu
smîc „laț”. Pentru explicația fonetică a lui *
bîlț sau *
bilț, interj. imitativă, cf.
bîț, sgîlț, (go)gîlț, hîlț(a) etc.
Singura explicație care s-a
dat pînă
azi acestui cuvînt este
puțin probabilă (din mag.
bélc „cocean” după Scriban). Der.
sbilțui (var.
bilțui, (s)ghilțui, înghilțăi, înghilța), vb. (a îmbrățișa, a strînge
tare);
sbalț (var.
zbalț, sbanț, zbanț), s.n. (laț,
belciug;
brățără, virdă,
inel;
placă), a
cărui legătură cu germ.
Band (Geheeb,
JB, IV, 31), cu
bantă (Candrea) sau cu
balț (Scriban) este incertă (
balț,
poate, totuși, să fi influențat vocalismul
acestor var.);
sbănțui, vb. (a
prinde, a fixa, cu un
cerc; a întări, cu o
șipcă sau cu o
șină de
fier; refl., a
zburda, a
face șotii), al
cărui ultim sens, cel mai răspîndit,
depinde mai
puțin de
cele anterioare, decît de
ideea expresivă de
bază (relația cu it.
sbalzare, „a
sări”, sugerată de Scriban, nu este probabilă);
sbănțuială (var.
sbănțuitură), s.f. (
joacă, hîrjoană). Cf.
sbengui, sburda.