sclipí (-pésc, -ít),
vb. – A
luci, a
străluci, a scînteia, a
licări. Gr. sau mgr. στίλβω, aorist ἔστιλψα „a
luci”, prin intermediul unui rezultat *
stlipi; prin schimbarea
stl, ‹
scl, cf.
scîlcia. Legătura cu sl.
klepati „a
închide”, cf.
clipi (Cihac, II, 331; Tiktin; Candrea) este improbabilă. Este dubletul lui
sclivisi, vb. (a lustrui; a se găti), din ngr. στίλβω, aorist στιλβήσω „a lustrui” (Cihac, I, 697; Gáldi 249;
Graur,
BL, IV, 114), der.
scliviseală, s.f. (lustruială,
șlefuire), și
sclivisitoare, s.f. (lustruitoare); și a lui
sclifosi, vb. refl. (a se spilcui, a se găti; a se smiorcăi), din ngr. στιλβώνω, aorist στιλβώσω (Gáldi 249; legătura cu gr. ϰλαίω, aorist ἔϰλαψα „a plînge”, sugerată de Cihac, II, 696 și Geheeb 34 nu este probabilă), der.
sclifoseală, s.f. (
moft,
capriciu). Der.
sclipeală, s.f. (
strălucire);
sclipeț (var. Maram.
*sclipet), s.m. (scrîntitoare,
Potentilla tormentilla),
sclipiș, s.n. (licăr,
fulger);
sclipicios (var.
sclipitor), adj. (care
sclipește);
sclipitură, s.f. (
lucire).