scuturá (-r, -at),
vb. –
1. A
balansa, a zgudui. –
2. A
bate un
copac pentru a-i
culege fructele. –
3. A se zgîlțîi, a se răvăși. –
4. A se ciomăgi, a se
snopi în
bătaie. –
5. A
stoarce de
bani. –
6. A
părăsi, a se descotorosi de cineva. –
7. A curăța interiorul unei
case. –
8. (Refl.) A se
zdruncina, a se agita. –
9. (Refl.) A se
cutremura, a se înfiora. –
10. (Refl.) A-i
cădea frunzele sau
florile. –
11. (Refl.) A
respinge, a dezaproba. – Mr.
scutur(are), megl.
scutur(ar)i. Lat.
*excŭtŭlāre, în
loc de
excŭtĕre (Meyer,
Alb. St., IV, 115; Candrea,
Éléments, 44; Pușcariu 1562; Tiktin; REW 3000), cf. it.
scotulare, abruz.
(s)kutelá, calabr.
(s)cotulare, ca și
scoate. Der.
scutur, s.n. (agitare, cutremurătură), deverbal literar;
scuturătoare, s.f. (măturică de
praf; titirez la
moară; scrumieră);
scuturătură, s.f. (
faptul de a scutura;
frunze moarte;
fructe căzute).