seárbăd (-dă),
adj. –
1. Fără gust, neplăcut, flasc. –
2. Insipid, nesărat, fad. –
3. Palid, decolorat, pricăjit. – Var.
sarbăd, s(e)arbed. Origine incertă.
Ar putea fi
vorba de lat.
fervĭdus „
cald”, deoarece mîncarea se
strică sub
efectul căldurii, cf.
încins. Schimbarea lui
f ›
s nu este normală și pare
greu de explicat;
poate se datorează unei
forme intermediare; *
sfearbăd, cu
s- expresiv,
redus ca în
sfii ›
sii. Ultimul sens este normal, cf, sp.
desazonada „flasc” și „indispus”,
dar nu este de
uz popular și
ideea de culoare este și nepotrivită, absolut secundară astfel că e o greșeală de metodă să se
caute originea cuvîntului
pornind de la această
idee. Cu toate astea,
așa au încercat să-l explice diferiți cercetători,
pornind de la lat.
*subalbidus „albicios” (Candrea,
Éléments; REW 2934, art. suprimat) sau *
*exalbidus (Pușcariu 1521; Densusianu,
Rom., XXXIII, 285;
Iordan,
Dift., 153; Rosetti, II, 122). – Der. din lat.
*salvidus, de la
salvia (Loewe 39) nu este mai
ușoară. Legătura cu
alb.
tharpëd nu este clară:
dar trebuie să fie remarcat că
th alb.
poate reproduce întocmai un
f lat. Der.
serbezi (var.
sărbezi), vb. refl. (a
deveni searbăd; a fi indispus), cf.
înfierbăza, care se explică tot prin
fervĭdus (Capidan,
Dacor., III, 758; REW 3265
aN);
sărbușcă, s.f. (Mold.,
terci pregătit cu
lapte acru).