senín (-nă),
adj. –
Limpede,
clar. – Var. Trans.
serin, sărin. Mr., megl.
sirin. Lat.
serēnus (Pușcariu 1579; REW 7843), cf. vegl.
saran, prov., cat.
serè, fr.
serein. Asimilarea
rin ›
nin este recentă. – Der.
seninare, s.f. (Trans., stîncă de
piatră lustruită sau strălucitoare);
seninătate (var.
seninețe), s.f. (claritate), pe care Pușcariu 1580
îl reduce la lat.
serēnitas;
(în)senina, vb. (a se
face senin).