sfádă (-fézi),
s.f. –
Ceartă, dispută, neînțelegere, zîzanie. – Var. înv.
svadă. Sl.
svada (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 337; Conev 94). Nu se folosește în Munt. – Der.
sfădi, vb. refl. (a se
certa, a se
dojeni, a se hărțui), din sl.
sŭvaditi sę;
sfădălie, s.f. (
ceartă);
sfădalnic (var.
sfădicios, sfadnic, sfadăuș), adj. (certăreț, gîlcevitor), ultima var. prin contaminare cu
bătăuș.