sfáră
s.f. –
1. Fum,
fum înecăcios. –
2. Miros greu,
miros de
carne sau de grăsime încinsă. –
3. (Înv.) Sacrificiu. –
4. Anunț,
știre. – Var. Mold.
șfară. Sl.
skvara (Miklosich,
Slaw. Elem., 44; Cihac, II, 337). Sensul 4,
azi aproape exclusiv
sfoară, în expresia „a da sf(o)
ară’n
țară” „a
face cunoscut”,
fără îndoială din sensul înv. de a comunica știrile importante prin
focuri de strajă. – Der.
sfarog, s.n. (
obiect ars sau
uscat), cu suf. -
og (după Candrea, din
rus.
svarok; după Scriban, din sl.
tvarogŭ „brînză”);
sfarogi (var.
sfărogi, sfîrlogi), vb. (a se
face sfavog, a se scoroji), negreșit în relație expresivă cu
(s)corogi;
sfîrloagă, s.f. (încălțăminte uzată);
sfarnic, s.n. (înv.,
altar pentru
jertfă). – Din
rom. provine țig.
suvara „
veste” (
Graur,
BL, III, 186). Cf.
scradă.