s.m. – Corpul ceresc principal al planetei noastre. – Mr. soare, megl. soari, istr. sǫre. Lat. sōlem (Pușcariu 1601; REW 8059), cf. vegl. saul, it. sole, v. prov., cat., sp., port. sol. – Comp. soare-apune, s.n. (occident, vest); soare-răsare, s.n. (răsărit); soare-scapătă, s.n. (apus); soaresec (var. soare’n cap), s.n. (insolație); soarea-soarelui, s.f. (plantă, Helianthus annuus), deformație de la florea-soarelui, contaminată cu sora-soarelui. Der. sorean, s.m. (obleț, Alburnus lucidus); soreață, s.f. (obleț); sori, vb. (a încălzi, a expune la soare); asori, vb. refl. (Maram., a se expune la soare), dintr-o expresie adv. a soare (DAR); însorit, adj. (cu soare, luminos); sorin, adj. (însorit); solar, adj., din fr. solaire. Din rom. soare-apune provin în ngr. σουρουπώνει, σουρούπωσε „soarele apune” (Meyer, Neugr. St., II, 78), σουρουπώνω „a-l prinde noaptea”, σουρούπωμα „crepuscul”.
s.n. – Piele rasă de porc. Origine incertă. Probabil trebuie admisă o formă vulgară sūs, *sūris „porc”, (în loc de sūs, suis), ca mus, mūris, ōs, ōris etc. Der. din lat. *sūbĕr „plută” (Candrea; Scriban) nu pare posibilă. Se folosește în Tran. și Maram. – Der. șorici (var. șoric, Mold. cioric(i), Banat sor()lic), s.n. (piele rasă de porc), care trebuie să provină din lat. vulgară suericulum, cuvînt ce apare în notele tironiene, fără explicație, între diferitele feluri de produse porcine (după Cihac, II, 341, din pol. skwarek, sb., cr. čvarek „jumări”; după Graur 188, din țig. čor „barbă”).