spînz
s.m. –
1. O anumită
boală la
cai. –
2. Elebor (Helleborus purpurascens, H. Odorus). – Mr.
spingiu. Var.
spînț. Lat.
spongia, de unde sp.
espundia „
rană la
cai” (REW 8173), cf. și germ.
Schwamm „
burete” și „tumoare”, logud.
ispundzola „
boală a
cailor”.
Numele plantei se explică prin folosirea ei ca remediu al
bolii. Pentru rezultatul
ong ›
îng, cf.
lîngă, adînc;
iar pentru modificarea finalei, cf. rezultatul
spaniol espundia (Corominas, II, 400-1), și lat.
axungia ›
rom.
osînză. Alb.
spëndër considerat cîteodată ca etimon al
rom. (Rosetti, II, 122), pare să provină dintr-un pl. n.
*spînzuri. După Cihac, II, 357, în
loc de *
sprînz › sl.
prąziti „a se destinde”; după Byhan 333, dintr-un sl.
sŭpręzi, cf. sb., slov.
sprež „spînz” (cf. împotrivă Tiktin). După
Pascu, I, 171, dintr-un tracic *
spenzus,
legat de gr. σπλήν. – Der.
spînzui, vb. (a trata
caii bolnavi cu spînz). Din
rom. provin rut.
spyndz, spin(d)z (Miklosich,
Wander., 19; Candrea,
Elemente, 406) și, după
sursa menționată,
alb.