înv. (despre oștiri) 1) Care este împrăștiat. 2) (despre obiecte) Care este prefăcut în cioburi; sfărâmat; crăpat. /v. a (se) sparge
tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. ♢ A-și ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniștea (sau tăcerea) a întrerupe liniștea (sau tăcerea), producând un zgomot neașteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăța de învelișul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conținutul). 3) (încuietori) A descuia forțat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuțit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ♢ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oști dușmane) A pune pe fugă; a împrăștia; a risipi. ♢ ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forțând; a rupe. Apa a spart iezătura. ♢ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere
intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apăsare etc.). ♢ ~ (oalele) în capul cuiva a suporta consecințe neplăcute fără a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticlă, faianță, porțelan) A forma despicături la suprafață (fără a se preface în cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-și pierde integritatea, deteriorându-se (prin acțiunea unor factori externi). Acoperișul s-a spart. 4) (despre adunări, petreceri etc.) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se mântui; a se sfârși; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, răni etc.) A se deschide, lăsând să curgă puroiul; a începe să supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni răgușit. /<lat. spargere