spoí (-oésc, -ít),
vb. –
1. A vărui, a da cu var
pereții. –
2. A
cositori, a acoperi un
vas cu un metal protector. –
3. A mîzgăli, a
boi, a
unge, a mînji. –
4. (Refl.) A se
boi, a se farda, a se sulemeni. –
5. (Refl.) A se cizela, a se rafina, a se civiliza. Sl.
spoiti „a
lipi” (Cihac, II, 358; Conev 63), cf. sb.
spojiti „a
cositori”. – Der.
spoială, s.f. (văruit,
spoit; cositorit; superficialitate,
lustru fără consistență);
spoi, s.n. (fard, pictură);
spoit, s.n. (văruit; cositorit; zugrăveală);
spoitor, s.m. (cel care
spoiește;
piatră acră; vinețea, Centaurea moschata);
spoitoreasă, s.f. (chivuță).