stíclă (-le),
s.f. –
1. Substanță solidă casantă,
transparentă sau
opacă. –
2. Butelie, flacon. –
3. Ochelari. – Var. Mold.
steclă și der. Sl.
stῑklo (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 365; Conev 62) cf. bg.
stăklo, sb.
staklo,
rus.
stekló. – Der.
sticlar, s.m. (fabricant de
sticlă; Arg.,
hoț de bijuterii și
pietre prețioase);
sticlărie, s.f. (
obiecte de
sticlă;
fabrică sau magazin de
sticlă);
sticli, vb. (a
luci, a scili, a scînteia; a aținti, a pironi
ochii), cf. sb.
stakliti „a
luci”;
sticlos, adj. (lucios,
neted, cizelat;
stins, despre
ochi);
sticlui, vb. (a pune
geamuri).