strîmb (-bă),
adj. –
1. Sucit, pieziș, care nu este
drept. –
2. Nedrept, injust. – Mr.
strîmbu. Lat.
strambus,
forma vulgară de la
strabus (Cipariu,
Arhiv., 209; Diez, I, 402; Tiktin; REW 8281;
Pascu, I, 160), cf. it.
strambo „cu
picioare scurte”,
alb.
stremp (Philippide, II, 655). – Der.
strîmba, vb. (a
suci, a îndoi; a imita, a
copia, a
contraface; refl., a se schimonosi, a
face grimase; refl., a se
prăpădi de rîs, refl., înv., a insulta);
strîmbătate, s.f. (nedreptate, inechitate);
strîmbătură, s.f. (
obiect sucit; grimasă, schimonoseală);
Strîmbă-Lemne, s.m. (personaj fabulos care
apare în unele
povești).