stréche (-chi),
s.f. –
1. Varietate de
tăun (Hypoderma bovis, Oestrus ovis). –
2. Nebunie, aiureală. – Megl.
streaclă. Lat.
*oestrĭcŭlus ‹
oestrus (Giuglea,
Dacor., II, 824; REW 6040a; Rosetti, I, 171). – Der. din sl.
strĕkati „a înțepa”,
strĕkŭ „țînțar”, cf. sb.
strk „
tăun” (Miklosich,
Slaw. Elem., 47; Cihac, II, 373; Conev 52), eventual prin intermediul unui sl.
strĕklja (Tiktin; Candrea), nu pare posibil,
căci în
rom.
grupul cl este în
mod sigur primitiv (cf. megl.) și că numai elementele lat. prezintă trecerea lui
cl ›
chi. – Der.
strechia, vb. (a
fugi, a
porni în goană, despre
animalele înțepate de
tăuni; a
fugi, a înnebuni).