strúngă (-gi),
s.f. –
1. Deschizătură de
ieșire din
țarcul oilor, portiță prin care
poate trece numai o
oaie. –
2. Țarc,
ocol la
oi. –
3. Defileu,
chei. –
4. Gaură, deschizătură. –
5. Strungăreață. – Mr., megl.
strungă. De la
strung, în sensul de „dispozitiv care execută
frecare”, fiindcă
strungă face ca
oile să
treacă frecînd stîlpul portiței sau pe
ciobanul care
așteaptă lîngă el. Pentru semantism, cf. sp.
torno „instrument care
face să
treacă obiectele printr-un
spațiu închis”,
chiar dacă nucleul semantic al sp. este diferit. Sensul lui
strung și
strungă este același de „lucru care
roade” și este natural,
dacă ne gîndim că
sursa comună este sl.
strugati „a răzui”, cf.
struji. Totuși pentru acest cuvînt s-au propus etimoane
foarte diferite. Din
a strînge „a
închide” (Miklosich,
Slaw. Elem., 47), dificil fonetic. – Din
alb.
strungë (Miklosich,
Slaw. Elem. im Magyar, 35) e același lucru,
deși alb., în opinia lui Miklosich,
depinde de
stragoń ‹ lat.
stringĕre. Dintr-o
rădăcină indoeurop. *
strng- (Jokl,
Sb. Wien, CLXVIII , I, 89; Barič,
Albanorum St., I, 105); dintr-o
rădăcină *
sru- „a
fugi” (Philippide, II, 735); din gr. στενυγά „îngustime” (Diculescu 198) sau *στρόγγα (Drăganu,
Romînii în veac. IX-XIV, 60; cf.
Tamás,
Archiv. Europ. Centro-Orient, II, 269); dintr-o
rădăcină tracică *
struma „curgătoare” (
Pascu, I, 191); cf. Scriban; din lat.
ruga contaminat cu v. germ.
stranga (Giuglea,
Dacor., II, 340-3). În
general se
admite că este cuvînt
foarte vechi și că în
rom. s-a răspîndit în alte idiomuri balcanice și orientale, cf. Tiktin și Candrea, și Rosetti, II, 122.
Uz general (
ALR, I, 31). Der.
strungar, s.m. (
cioban care
mînă oile prin
strungă);
strungăreață, s.f. (răritură la dință;
ciubăr de
muls oile). Din
rom. provin negreșit toate
formele cu infixul
n, ca ngr. στρούγγα (Meyer,
Neugr. St., II, 79; Murnu,
Lehnw., 43),
alb.
strungë (Meyer 418),
ceh., slov., rut.
strunga,
pol.
strąga, mag.
ezstrenga (Candrea,
Elementele, 401), ven.
strunga (Tiktin).
Formele fără infix nazal (bg.
străga, sb.
straga)
pot proveni și
ele dintr-o
formă anterioară nazalizării, cf.
strug față de
strung, sau din sl.