sugél (-éi),
s.m. –
1. Panarițiu. –
2. Urzică-
moartă (Lamium purpureum, L. album). – Var.
sugiu. Lat.
sūgĭllum, rezultatul unei contaminări a lui
sĭgĭllum „pecete” cu
sūgillāre „a
face vînătăi” (Pușcariu,
Dimin., 172; REW 7903), cf. it.
sugello „
sigiliu” și, pentru confuzia ambelor
cuvinte, Vitt. Pisani,
IF, LIII, 22-3. Contaminarea cu
suge (Tiktin; Candrea), nu pare o
ipoteză necesară.
Sugiu apare în
loc de *
sugeu, sing. reconstituit după pl.
sugei (după Candrea, de la
sugel considerat
drept dim.).