surghiún (-nuri),
s.n. – Deportare, exil. Var. Mold.
surgun. Mr.
surghiune, megl.
surghiun. Tc.
sürgün (Roesler 603; Șeineanu, II, 329; Lokotsch 1950), cf ngr. σουργούνια,
alb.
sürgün, bg.
sjurgjun. – Der.
surghiuni, vb. (a exila);
surghiunie, s.f. (deportare);
surgunlîc, s.n. (înv., exil), din tc.
sürgünlik.