vb. – 1. A tîrîi pe pămînt, a trage după sine. – 2. A înșfăca, a înhăța. – Var. tîrîi, tîri, întîri. Sl. trĕti, trą „a freca” (Cihac, II, 411; Tiktin), cf. sb. trti, ceh. triti. Pentru semantism, trebuie să se pornească de la ideea de „a freca pămîntul”; pentru fonetism, cf. pîrî. – Der. tîrîie-brîu, s.m. (zdrențăros, golan); tîrîș (Mold., tîrîiș), adv. (pe jos); tîrîș, s.n. (buștean sau sarcină de lemne transportată prin tîrîre); tîrî(i)tor,adj. (care se tîrăște); tîrîtoare, s.f. (reptilă, unealtă de pescuit pentru a se scufunda); tîrîtură, s.f. (tîrîre, acțiunea de a tîrî; femeie stricată); tîrlan, s.m. (buștean, lemn), cuvînt rar, apare la Sandu-Aldea; tîrlie, s.f. (derdeluș), ultimele cuvinte, cu l expresiv, sînt proprii Munt.