tîrlă (-le),
s.f. – Stînă,
ocol de
vite. – Megl.
torlă. Sl., cf. bg.
tărlo, sb.
trlo, cr.
tèrlo (Miklosich,
Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 412). – Der.
tîrlaș, s.m. (coproprietar al unei stîne), cf.
GS, VI, 43;
tîrli, vb. (a-și
așeza tîrla într-un anumit
loc; a zăbovi cu
turma într-un anumit
loc);
tîrliște, s.f. (
loc în care mai
înainte a
fost o tîrlă), cf. bg.
tărlište.