tăiá (tái, tăiát),
vb. –
1. A diviza ceva cu un
obiect tăios. –
2. A fi
ascuțit, tăios. –
3. A
divide, a separa. –
4. A
ciopli, a
șlefui, a da
formă. –
5. A despărți un
grup de
cărți de
joc cu o altă
carte. –
6. A
simți nevoia defecării. –
7. A reține, a
împiedica, a întrerupe. –
8. A
scurta drumul. –
9. A
bate cu o
carte mai
mare la
jocurile de
cărți. –
10. A
amesteca cu
apă, a
boteza. –
11. A curăța de
ramuri uscate, a emonda. –
12. A suprima. –
13. A
ucide, a executa, a sacrifica. –
14. A hotărî, a stabili. –
15. A valora, a
costa. –
16. (Înv.) A falsifica monedă. –
17. (Refl.) A se brînzi (
laptele). –
18. (Refl.) A se încrucișa. –
19. (Refl.) A se
slăbi, a i se
șterge efectul. Mr.
tal’u, tăl’are, megl.
tal’u, tăl’ari, istr.
tal’u. Lat.
talĭāre (Cipariu,
Gram., 33; Pușcariu 1711; REW 8542), cf. vegl.
tal’uor, it.
tagliare, prov.,
port.
talhar, fr.
tailler, cat.
tallar, sp.
tajar. Der.
tăiat, s.n. (acțiunea de a
tăia);
tăiere, s.f. (acțiunea de a
tăia;
ucidere, sacrificare);
tăietor, s.m. (
persoană care
taie ceva; pădurar,
călău);
tăietor, s.n. (
făgaș, tăiș;
buștean de
tăiat lemne;
stivă,
magazie de
lemne);
tăi(e)toare, s.f. (
topor,
secure);
tăi(e)tură, s.f. (săpătură, incizie; decupaj, retezătură; ștersătură; înțepătură, zvîcnet; curătură,
teren despădurit);
tăi(e)ței, s.m. pl. (
paste făinoase, tocmagi);
tăios, adj. (care
taie,
ascuțit);
tăi(u)ș, s.n. (
partea ascuțită a unei unelte; Arg.,
briceag);
taimălai, s.n. (
joc de
copii);
taie-babă (var.
taie-paie, taie-fugă), s.m. (lăudăros, fanfaron);
strătăia, vb. (a
tăia, a întrerupe), invenție nefericită a lui Vlahuță, după fr.
entrecouper (Tiktin).