tărbăcí (c-esc, ít),
vb. –
1. A
certa, a săpuni. –
2. A
bate, a chelfăni, a
ocărî. –
3. A se
murdări, a se
umple de
noroi. Creație expresivă
puțin clară,
poate pornind de la
tăbăci „a
argăsi”, cu
r expresiv; pentru semantism, cf. sp.
zurrar „a
argăsi” și „a da
bice”. – Der.
tărbacă, s.f. (
obicei vechi, care constă în a chinui cîinii bătîndu-i) pe care Tiktin
îl lega greșit de it.
trabucco și Popescu-Ciocănel 42 de tc.
debek „piuliță”;
tărbăceală, s.f. (
bătaie;
ceartă; chinuire);
tăbîrci, vb. (a
opinti, a
purta ceva
greu, a se
osteni), în Mold.;
tăbîrceală, s.f. (istovire);
tîrbosi, vb. (a tulbura, a
murdări; a
mesteca în
cafeaua turcească);
tîrboseală, s.f. (
zațul de la
cafeaua turcească), în Munt. Rut.
terbičiti, pe care Bogrea,
Dacor., IV, 850,
îl propunea ca etimon al cuvîntului
rom., provine probabil de la
tărbăci. – Cf.
tava, tearfă, tăbueț.