țárină (-ni),
s.f. – Cîmp,
ogor,
arătură. Sb.
carina „
vamă” și „cîmp”. Sensul inițial este cel de „
dare”, de la
car „
împărat”. Trecerea semantică se bazează pe
ideea de „ceea ce este dincolo de impozite”, cf. în
rom.
poarta țarinii,
poarta sau intrarea prin care comunica
satul cu cîmpul său, și care
era păzită de
obicei de un slujbaș numit
jitar. Cf. Tiktin și Densusianu,
GS, I, 352; legătura cu bg.
celina (cf.
țelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut.
caryna, rus.
carina,
par să fie sl., în contradicție cu Miklosich,
Wander., 13; Candrea,
Elemente, 403; și Vasmer, III, 282.