tárniță (-țe),
s.f. –
1. Șa de călărie. –
2. Depresiune într-o înălțime. Sb., cr.
tarnice, rut.
tarnica „care de
poveri” (Tiktin; Candrea), în
loc de *
tovarnica ‹
tovarŭ „
povară”, cf. mag.
tárnok „șa”. – Der.
întărnița, vb. (a înșeua).
Tarliță, vb. (
Banat,
targă) pare a rezulta dintr-o contaminare a lui
țarniță cu mag.
taraglya „
targă”.