țărúș (-și),
s.m. –
Par,
prăjină,
băț. Origine necunoscută. Apropierea de sl.
cerŭ, cf.
cer (Cihac, II, 432; Conev 49), sau de la lat.
terrĕus (Giuglea,
Dacor., II, 327; REW 8673a) nu reprezintă
interes.
Apare din
sec. XVII.
Ar putea fi un der. de la
tarac, taraș „
par”,
dar fonetismul este dificil.