tătár (-ri),
s.m. –
1. Persoană care
făcea parte din triburile mongole; tatarin. –
2. Mătură (Sorghum vulgare). –
3. Cocoș-de-
munte (Tetrao urogallus). – Megl.
tătar. Tc. tăt.
tatar (Șeineanu, II, 351; Lokotsch 2045), cf. sl.
tatarinŭ, mag.
tatar. Ultimul sens (Candrea) pare a fi o interpretare artificială a
numelui științific
Tetrao. – Der.
tătarcă, s.f. (tătăroaică:
mătură;
hrișcă, Polygonum fagopyrum;
tichie turcească; varietate de
tigvă, Coccinia
indica), din sl.
tatarka, cf. mag.
tatarka (Gáldi,
Dict., 162);
tătărcuță (var.
tărtăcuță), s.f. (
tichie turcească,
tigvă);
tătăroaică, s.f. (
femeie tătară);
tătăresc, adj. (de
tătari);
tătărește, adv. (în
limba tătară; ca
tătarii);
tătărie, s.f. (desime, asprime);
tătărime, s.f. (mulțime de
tătari);
tătarnică, s.f. (varietate de
spin, Echinops).