tic
interj. – Exprimă
ideea de
mișcare ritmică sau de pulsație. – Var.
tîc(a), tica (-tica), tic-tac. Creație expresivă, cf.
tac, pic, germ.
ticken, rus.
tikati; ultima var. reproduce fr.
tic-tac. – Der.
tic, s.n. (
Banat,
cioc; Olt.,
bot), pentru al
cărui semantism cf.
cioc;
ticăi (var.
tăcăi, tîcîi), vb. (a pulsa, a palpita), cf.
tăcăi ‹
tac;
tîcîială, s.f. (
bătaie);
ticăi (var. înv.
ticăci), vb. (a
lucra încet și
fără spor, a rasoli; a se
desface, a se fărîmița; refl., a
suferi, a se chinui, a se
zbuciuma, a se
frămînta), cf.
mogăi (după Cihac, II, 408, din sl.
tykati „a înțepa”, după
Graur 192, se
leagă de țig.
tika „sărăcie”,
tikalo „ticălos”);
ticăit, adj. (lent, calm,
amorțit;
sărac, nenorocit);
ticăință (var.
ticăiție), s.f. (mizerie, suferință,
chin), se.c XVII, înv.;
ticăitură, s.f. (
bătaie ușoară);
ticală, s.f. (înv., mizerie, nenorocire), cu
l expresiv;
ticălos, adj. (mizerabil, nenorocit; pervers,
rău);
ticăloși, vb. (înv., a fi de plîns, a se nenoroci; a perverti, a se netrebnici, a
corupe, a prostitua; refl., a se perverti, a
decădea);
ticăloșie (var.
ticăloșenie), s.f. (mizerie, sărăcie; nelegiuire, perfidie, perversitate);
ticăloșește, adv. (mizerabil). Țig.
tika, tikalo trebuie să provină din
rom.