toiág (-iége),
s.n. –
1. Par,
baston. –
2. Cîrjă. –
3. Bîtă de
cioban. –
4. Cîrjă pastorală. –
5. Baston ca însemn de autoritate. –
6. Sceptru. –
7. Sprijin,
reazem. –
8. Lovitură cu
bastonul. –
9. Lumînare de
morți care se
face de aceeași lungime cu cel
răposat. –
10. (S.f. pl.)
Numele a
trei stele din constelația Orion. – Mr.
tuiag(ă), megl.
tuiagă. Sl. (sb.)
toiaga, cf. bg.
tojag (Miklosich,
Slaw. Elem., 49; Cihac, II, 416; Conev 65; Byck-
Graur,
BL, I, 14); pare cuvînt oriental, cf. tc.
toyaka. – Der.
to(i)egi, vb. (a
umbla, a
cutreiera; a
bate cu
ciomagul).