TÓRA
s.f.
a. Nume dat de evrei legii lui Moise și Pentateuhului care o
conține.
b. 1. Cele cinci cărți
ale lui Moise, care
constituie Pentateuhul.
2. Ansamblul legilor și judecăților
conținute în scriptura evreiască, în celelalte scrieri sfinte și în
tradiția orală.
3. Sul de piele sau
pergament al Pentateuhului, folosit în
sinagogă la slujbele
religioase. (cf. fr.
thora,
tora(h), engl.
torah < ebr. bibl.
tōrāh = îndrumare, învățătură,
doctrină; lege, legea lui Moise, Pentateuh <
hōrāh = a arăta, a
indica; a
conduce, a
instrui, a învăța (pe cineva);
formă factitivă (hiphil) din
yārāh = a arunca, a azvârli) [def.
b. MW,
et.
TLF]