úger (-re),
s.n. –
Țîță. – Var. Mold.
ulger, unger. Mr.
udzire, istr.
uger. Lat.
ūbĕr (Pușcariu 1737; REW 9026), cf. romagn.
uver, it.
ubero, port.
ubre. Schimbul consonantic ca în
rubus ›
rug (după Pușcariu și Tiktin, prin analogie cu
a suge). Legătura cu mag.
ugyan (Cihac, II, 536) nu este probabilă.