ÚNE
formă verbală v.
LOC (I. 1.). Punct, porțiune determinată în spațiu. ♢ Loc. adv.
Din (sau
de pe)
loc = de acolo de unde este sau se află cineva, stând nemișcat, fără a se deplasa.
În (sau
pe)
loc =
a) pe aceeași bucată de pământ, acolo unde se află cineva sau ceva;
b) neclintit;
c) imediat, într-o clipă. ♢ Expr.
Pe loc repaus = comandă militară indicând ieșirea din poziția de nemișcare a soldatului și adoptarea unei poziții mai libere.
A-i sta cuiva mintea în loc, se spune când cineva se află în fața unui lucru de neînțeles, pe care nu-l poate cuprinde cu mintea.
A sta pe loc = a se opri (din mers).
La loc = acolo unde era mai înainte, unde stătea de obicei. ♢ Expr.
A-i veni (cuiva)
inima (sau
sufletul)
la loc = a i se potoli (cuiva) emoția, a se liniști; a-i trece spaima.
A pune pe cineva la locul lui = a-i da cuiva o lecție de
bună-cuviință, a arăta cuiva ce se cuvine și ce nu. (Fam.)
La loc comanda (sau
mișcarea), se spune pentru a reveni asupra unei dispoziții (sau asupra unei mișcări greșite).
La un loc = împreună, laolaltă.
Până într-un (sau
la un)
loc = până la un
punct sau până la un moment; într-o măsură oarecare.
În (sau
peste)
tot locul = pretutindeni.
Din loc în loc (sau
dintr-un loc într-altul) =
a) de colo până colo, încoace și încolo;
b) din distanță în distanță, ici și colo.
Pe unele (sau, rar,
une)
locuri = ici și colo, pe alocuri. [DEX '98]