vătămá (vátăm, -át),
vb. –
1. A damblagi, a schilodi. –
2. A
strica, a avaria, a
cauza pagube. –
3. A
distruge, a
ruina. –
4. (Refl.) A se îmbolnăvi de hernie, a
face hernie. – Mr.
vatăm, vătămare „a
ucide”, megl.
vatăm. Lat.
vĭctĭmāre (Cipariu,
Gram., 78; Philippide,
Principii, 48; Byhan 5; Șeineanu,
Semasiol., Meyer,
Alb. St., IV, 107; Crețu 363; Koerting 10148;
Pascu,
I, 182;
Graur-Rosetti,
BL, III, 72). Sensul de „a
ucide”
apare în lat. med. (cf.
Deuter., XII, 21 și XV, 21, în
Codex lugdunensis); cel de a
distruge pare să
impună faza de „a sacrifica inutil”. Trecerea lui
ct ›
t se explică prin faza
pt ›
t, unde
p a
fost disimilat de labiala anterioară, cf.
pată, boteza. Subzistă, totuși, o dificultate
încă neelucidată și anume trecrea lui
i ›
ă, care,
deși normală în
rom., nu pare posibilă în mr., cf.
vĭrĭdia › mr.
vearză, rom.
varză; aceeași dificultate pare să existe în
a băga, v. mai
sus. Toate
aceste dificultăți la un
loc au
făcut îndoielnică aceată etimologie. Densusianu,
Rom., XXXIII, 289; Densusianu,
GS, VII, 273;Weigand,
Jb., II, 221; Pușcariu 1865 o
contrazic hotărît. Alte soluții propuse, de la un lat. *
vatimāre sau
vatināre, obținut prin contaminarea lui
vĭctĭmāre cu
vates (Candrea,
Éléments, 59; Weigand,
Jb., II, 221; REW 9171; cf. Tiktin) nu
par mai probabile și demonstrează cu
destulă elocvență că nu-i
ușor de abandonat etimonul
vĭctĭmāre. Numai Philippide, II, 740, citează
alb.
vuai, care nu pare să fie
legat de cuvîntul
rom. Sensul de „a
face hernie”
apare în Trans. și Mold. (
ALR, I, 125),
dar îl cunoaștem și în Munt. Der.
vătămare, s.f. (
daună, prejudiciu);
vătămător, adj. (dăunător, păgubitor, stricător);
nevătămător, adj. (inofensiv);
vătămătoare, s.f. (
plantă, Anthyllis vulneraria);
vătămătură, s.f. (
daună, prejudiciu, schilodire, paralizie; hernie).