vătúi (-i),
s.m. –
Animal (mai
ales ied sau
iepure) de un
an. – Var.
vătuiu, văitoi. Mr., megl.
vitul’u. Lat.
*vĭtŭleus (Weigand,
Krit. Jb., XII, 98; Weigand,
Jb., XVI, 230; Pușcariu 1867; REW 9406). Der. din lat.
*haeduleus (
Lexiconul de la Buda) sau din mag.
fiatal „tînăr” (Cihac, II, 534) nu este probabilă. Se folosea mai demult ca adj., cf. Dosoftei,
taur vătui „tăuraș”. Din
rom. trebuie să provină
alb.
vëtulj(ë), rut.
vatulja, vrtujka,
pol.
wetula (Candrea,
Elementele, 405).