vîrcă (-ci),
s.f. –
1. Cucui, umflătură. –
2. Nervură,
dungă. Sb.
vrka „
cucui”. Considerat
drept cuvînt autohton (Miklosich,
Slaw. Elem., 9) obscur sau necunoscut (Tiktin; Philippide, II, 741) sau
legat de sl.
vrŭvĭ „
coardă” (Cihac, II, 457), bg.
vrăvko „
coardă” (Conev 65),
fără să se ia în considerație că sensul 2 este secundar și din
cauza lipsei
primului sens din dicționare,
deși este certificat de numeroase dovezi: cf. (
țînțarii) i-au scos vîrci preste tot trupul (Dosoftei);
vîrci de nouri (
Iorga).