s.n. – 1. Timp, perioadă, epocă. – 2. Existență, viață. – 3. Eternitate. – 4. Secol, perioadă de o sută de ani. – 5. Lume, societate. Var. vac, pl. 3. veci. Megl. veac. Sl. vĕkŭ (Cihac, II, 452; Conev 79), cf. bg., rus. vékŭ. – Der. vecie, s.f. (eternitate); vecinic (var. veșnic), adj. (etern; adv., etern), din sl. vĕčinŭ cu suf. -nic; (în)vecinici, vb. (a eterniza), înv.; vecinicie (var. veșnicie), s.f. (eternitate); văcui (var. vecui), vb. (a viețui, a trăi; înv., a trăi veșnic, a fi nemuritor).
s.f. – 1. Cerc, inel de lemn, mai ales la roata morii sau la sită. – 2. Cingătoare. – 3. Bordură, chenar, margine. – 4. Formă, tipar. Sl. (rus.) vĕko „vas din scoarță” (Candrea). În Olt. și Trans. – Der. veșcă, s.f. (cerc, inel), din sl. vĕčko (Cihac, II, 454; Tiktin), cf. pol. wiecko, mag. véska „ladă”; văcălie (var. vășcălie), s.f. (cerc, cingătoare; margine; ciuperci, Fomes pinicola, Trametes suaveolens, Polyporus betulinus), de la veacă cu suf. -lie, și var. contaminată cu veșcă. Bășcălie, s.f. (glumă de prost gust) ar putea fi același cuvînt. – Din rom. provine rut. vakelija, vekelija „iască”.