zulúf (-fi),
s.m. –
Buclă, cîrlionț. – Mr.
dzuluf, zăluf, țaluf. Tc. (per.)
zülüf (Roesler 592; Șeineanu, II, 392; Lokotsch 2230; Ronzevalle 96), cf. ngr. τσουλούφι, bg.
zuluf, culuf. Din ultimul cuvînt provine
țuluc, s.m. (
smoc), în Mold. – Der.
zulufat, adj. (cu
zulufi).