drége (drég, drés),
vb. –
1. (Înv.) A
conduce, a
călăuzi. –
2. A pune în
mișcare. –
3. A
pregăti, a
aranja, a orîndui. –
4. A
repara, a
îndrepta. –
5. A
condimenta, a
asezona, a
găti. –
6. A
aranja, a
farda, a
sulemeni. –
7. A
îndrepta, a
îmbunătăți, a
corecta. –
8. (Înv.) A
turna vin, a
umple paharele. – Var. (înv.)
direge. Mr.
ndreg, ndreadzire, megl.
(a)ndireg. Lat.
dirĭgĕre „a
conduce”, care se
folosea și în
forma dĕrĭgĕre (Cihac, I, 81; Pușcariu 548;
Candrea-
Dens., 512), cf.
alb.
dërgoń (Philippide, II, 640), cat.
adergar. – Der.
dregător (var. înv.
diregător), s.m. (
demnitar la
curtea domnitorului,
înalt funcționar);
d(i)regătorie, s.f. (
funcția,
demnitatea de
dregător);
dregătorime, s.f. (
clasa dregătorilor);
dregătoresc, adj. (
oficial);
dires, s.n. (înv.,
document oficial,
scriitură autentică; Mold., mîncare
gătită,
condiment);
dres, s.n. (înv.,
ordine,
funcție;
suliman,
fard;
aranjare,
reparare);
dresătură, s.f. (înv.,
reparare; Trans.,
acțiunea de a
îngrășa pămîntul cu
bălegar).