împăcá (împác, împăcát),
vb. –
1. A restabili raporturi de prietenie, de
înțelegere cu cineva. –
2. A liniști, a
potoli, a calma. –
3. A mulțumi, a
satisface. –
4. A pune de
acord, a
conveni. –
5. (Refl.) A
face pace. –
6. (Refl.) A se învoi, a se conforma. –
7. (Refl.) A se
înțelege, a
trăi în
bună înțelegere, a se avea
bine. Lat.
pacāre (Pușcariu 783; Candrea-Dens., 1298; REW 6132;
DAR), cf.
alb.
paḱoń, it.
pagare, prov., sp.,
port.
pagar, fr.
payer. Sensul etimologic se conservă numai în
rom. și în
alb.; compunerea cu pref.
în- trebuie să se fi
făcut în
cadrul limbii rom. Cf.
pace. Der.
împăcăcios, adj. (care
împacă);
împăcătură (var.
împăcătoare), s.f. (înv.,
împăcare);
împăcăciune, s.f. (reconciliere);
neîmpăcat, adj. (implacabil).