boúr (bóuri),
s.m. –
1. Taur sălbatic,
bou sur. –
2. (Mold.,
rar)
Bou. –
3. Capăt încovoiat al unui
obiect. –
4. Emblemă,
stemă, pecete a Moldovei. –
5. (Înv.) Impozit pe
vin. –
6. (Adj.) Se
spune despre
coarnele îndoite în
așa fel încît se unesc la vîrfuri. – Var.
buăr, buor, boar, bo(ho)r, toate înv. Lat.
būbălus (Tiktin,
ZPRh., XII, 221; Pușcariu 214; REW 1351; Candrea-Dens., 172; Philippide, II, 635;
DAR); cf.
alb.
bualj, v. fr.
bugle, sp.
bubalo. Lat.
bubalus se alterase
deja, cf.
bobulum „
bestia silvatica, habet cornibus magnis” (Silos 58). Este de
ademenea posibil să fi existat o confuzie cu lat.
bubulus „tăuraș”, ceea ce
ar fi ușurat confuzia ulterioară
între cele două animale,
bou și
bour, prin intermediul unei
singure denumiri. Cipariu,
Arhiv., consideră că
bour este reprezentant al lat.
bos urus. Der.
boura, vb. (a
îndrepta, a
înălța, a
ridica);
bourean, s.m. (
bou;
nume propriu de
bou), pe care Candrea-Dens.,169,
îl derivă de la
bou; cf. opinia contrară a lui
Pascu,
Beiträge, 16;
bourel, s.m. (bour tînăr;
melc;
animal, Lucanus
cervus;
pasăre, aurel; instrument muzical popular);
bourel, adj. (
ascuțit, cu vîrf);
bouresc, adj. (de bour);
bouri, vb. (a
ridica, a
îndrepta);
bourie, s.f. (
grajd de
boi);
bouriu, adj. (
ascuțit, cu vîrf). Trebuie adăugat probabil
aici bur, care
apare numai în expresia
destul de
rară,
bou bur „
bou bălan”. După Diculescu,
Dacor., IV, 398 (cf. REW 1416)
ar fi
vorba de lat.
burrus.
Dar ar putea fi și una din diferitele formule de
reducere a lui
bour, cf.
buăr, boor ›
bor. Această
reducere, care
ar fi normală (cf.
nour ›
nor), s-a
oprit probabil întrucît cuvîntul a
ieșit mai
mult sau mai
puțin din
uz, o dată dispărut
animalul (cf. Candrea-Dens., 172; după
Graur,
BL, III, 53, conservarea lui
ou se datorează influenței lui
r).