cîr
interj. – Imită croncănitul
ciorii; uneori se
spune și despre
cloșcă. Datorită confuziei populare
între cioară și
țigan (cf.
cioară), se aplică și acestora din
urmă. – Der.
gîr (cu toți der.). Creație expresivă, cf.
cîrc, hîr, mîr. – Der.
cîr-mîr, interj. (sugerează
ideea unei dispute sau a unei discuții în contradictoriu);
cîră, s.f. (insistență supărătoare,
bătaie la
cap, pisălogeală);
cîrîi, vb. (a croncăni; a vorbi un
țigan; a vorbi împleticit; a vorbi în argou; a
striga pentru a
speria o
pasăre sau un
țigan; a
deranja, a importuna; Arg., a
fura);
cîrîială, s.f. (sunetul anumitor
păsări; Arg.,
ceartă,
harță,
scandal);
cîrîit, s.m. (Arg., bătrîn afon);
cîrîit, s.n. (croncănit de
pasăre, cotcodăceală; gălăgie,
larmă,
zarvă);
cîrîitoare, s.f. (morișcă, jucărie de
copii; sperietoare;
țigan);
cîrîitor, s.m. (Arg.,
hoț, borfaș);
cîrîitură, s.f. (cotcodăceală, cîrîit). Cihac, II, 40,
reduce vb.
cîrîi la sl. (sb.,
ceh.
krakati).