chiár
adv., adj. –
1. (Înv.)
Clar,
pur,
curat. –
2. Clar, evident. –
3. Exact,
tocmai, întocmai. –
4. Realmente, efectiv, într-
adevăr. –
5. Însuși,
singur, nu altcineva. –
6. Pînă și,
încă și. – Istr.
kl’or. Lat.
clarus, claro (Pușcariu 356; Candrea-Dens., 334; REW 1963;
DAR), cf. it.
chiaro, prov.
clar, fr.
clair, sp.,
port.
claro, în sp. cu același
uz adv.
Uzul adj., este
frecvent și
comun în textele
vechi; s-a
păstrat în cîteva expresii,
din chiar senin, sau
apă chioară (în
loc de
apă chiară): îndepărtîndu-se de sensul curent, cuvîntul a
fost confundat cu
chior „cu un
singur ochi”, ceea ce, pe
lîngă alterarea fonetică, a modificat și sensul, astfel încît astăzi
apă chioară înseamnă „
zeamă lungă” sau „poșircă” (totuși, după P.
Tănase,
RLR, LXX, 41-5, este
vorba de
chior „cu un
singur ochi”; și, după Buescu,
RPF, II, 337, de un cuvînt diferit, în legătură cu sp.
chirla,
port.
chilra). Pentru semantismul lui
chiar, adv., cf. it.
(ep)pur(e), lat.
pure, germ.
rein, și
uzul adv. al lui
curat (Șeineanu,
Semasiol., 182). – Din
rom. provine rut.
tjar (Candrea,
Elemente, 407).