cu
, prep. –
1. Funcție asociativă:
s-au pornit cu toată oastea (Gr. Urechiă). –
2. Funcție atributivă:
om cu dreptate (
Creangă). –
3. Funcție reciprocă:
s-a măritat cu un învățător (Rebreanu). –
4. Funcție instrumentală:
aruncau cu pietre (Bălcescu). –
5. Funcție cantitativă:
un bucătar cu zece galbeni pe lună (Alecsandri). –
6. În același
timp, totodată (funcție temporară):
de cu iarnă murit-au și craiul (Neculce). –
7. În
timpul (funcție durativă):
nu venea cu zilele pe-acasă (Ispirescu). –
8. Funcție modală:
privea la ei cu drag (Eminescu) (cu acest
uz,
coincide cu formațiile romanice cu –
mente). –
9. Din
cauza (funcție cauzală):
am răgușit cu surdul ista (Alecsandri). –
10. Deși, cu toate că (funcție concesivă, în combinație cu
tot):
eram trist, cu tot timpul frumos (Negruzzi). –
11. Ca la
fel ca (funcție comparativă, în combinație cu mai
multe adj.):
potrivit cu năravul și apucăturile lui (
Creangă). – Mr., megl., istr.
cu. Lat.
cŭm (Pușcariu 421; Candrea-Dens., 417; REW 2385; Moser 418;
DAR); cf. it., sp.
con, prov.
com, co,
port.
com. Observațiile din
DAR, în legătură cu folosirea art. cu această prep. nu
par pertinente sau, cel
puțin, nu sînt
complete.