foáie (fói),
s.f. –
1. Frunză. –
2. Placă. –
3. Filă de hîrtie. –
4. Ziar, periodic. –
5. Bucată de țesătură a
cărui lărgime se folosește ca
fustă,
fără a fi
nevoie să fie tăiată. –
6. Lărgimea unei
stofe sau a unei pînze. –
7. Foitaj. –
8. (Arg.)
Act sexual. –
9. (Arg., pl.)
Cărți de
joc. – Istr.
fol’e. Lat.
folĭa (Pușcariu 628; Candrea-Dens., 611; REW 3415;
DAR), cf. it.
foglia (v. lomb.
foia), fr.
feuille, sp.
hoja (astur.
foya, gal.
folla),
port.
folha. Der.
foi, vb. (a mișuna), adesea considerat în
mod greșit ca der. de la
foale sau de la un lat. *
follῑre, în
loc de
follĕre (Cihac, II, 618; Schuchardt,
ZRPh., XXI, 203; Candrea-Dens., 612;
DAR; cf. împotrivă
Graur,
BL, V, 61);
foială, s.f. (mișunare;
bătaie, pedeapsă);
foios, adj. (frunzos), cu suf. -
os (nu este probabilă der.
directă din lat.
foliosus, propusă de Pușcariu 637 și Candrea-Dens., 612; REW 3414);
foios, s.n. (despărțitura a treia a
stomacului rumegătoarelor), format pe
baza fr.
feuillet;
foiță, s.f. (frunzuliță; foaie de hîrtie
in octavo;
bucată de hîrtie
foarte subțire pentru
făcut țigări;
carte de
joc; Munt.,
covor; broșură);
foițar, s.m. (Arg., jucător pasionat);
desfoia, vb. (a desfrunzi, a desfolia);
înfoia, vb. (a
umfla; despre țesături sau
haine, a
face adîncituri; a
buhăi, a fleșcăi; a
crește, a se
umfla; a
afîna pămîntul; a se încreți; a se îmbiba), cf. mr.
mful’are, mfol’u „a
umple”, din lat. *
infolliāre (Cihac, I, 97; P. Papahagi,
Notițe etimologice, 36; Candrea-Dens., 619;
Pascu, I, 86;
DAR) sau mai probabil de la
foi (Rosetti, I, 159),
așa cum o
dovedește var.
înfoi;
răsfoi, vb. (a frunzări). – Din
rom. provin rut.
foja „foaie” (Miklosich,
Wander., 15; Candrea,
Elemente, 406), și sb.
foja (după Daničič, III, 62, din it.
foglia,
dar cf. rezultatul sb. din it.
fől. Der. neol.
in-folio, s.m. (in-folio), din lat.;
foliant, s.n. (in-folio), din germ.
Foliant;
foileton, s.n., din fr.
feuilleton;
foiletonist, s.m.