funigél (funigéi),
s.m. –
1. Fir de pînză de păianjen care
plutește liber în
aer. –
2. Piesă de la războiul de
țesut pe care se întind
firele. Lat. *
fŭnicĕllus, dim. de la
fŭnis „
funie”. Semantismul primei accepții se explică, întrucît este
vorba de
fire (cf.
numele său francez,
fil de la Vierge sau
filandre). După
ipoteza lui Pușcariu,
Conv. lit., XXXIX, 67; Pușcariu 674;
DAR; și Rosetti,
Rhotacisme, 20, din lat.
*fŭlĭgĕlla, dim. de la
fŭlῑgo „
funingine”, care nu pare posibil sub aspect semantic. Cel de al dolilea sens,
rar,
apare numai în dicționarul lui Scriban. Pentru trecerea
c ›
g, cf.
formica ›
rom. dial., mr., megl.
furnigă.