glod (glóduri),
s.n. –
1. Noroi, mîl. –
2. Bulgăre de pămînt, cocoloș,
masă rotundă. –
3. Știulete de
porumb. –
4. (Trans. de
Vest) Fructă. Creație expresivă, bazată pe
rădăcina glo-, care exprimă
ideea de „bălăceală” și pe aceea de „
obiect rotund”. Este probabil o
formă disimulată de la
*glog-, cf.
glogozi „a bălmăji”; pentru alternanța cons., cf.
gînganie și
gîndac. Cu ultimul sens se folosește la pl.
gloade, cf.
goldane. Explicațiile care s-au
căutat pe
baza etimoanelor
străine nu sînt satisfăcătoare; cuvînt identic cu
gloată, după Cihac, II, 122; în legătură cu mag.
galád „
murdar” sau cu
rus.
gluda „cocoloș” după
DAR; cu letonul
glud, după Scriban. Der.
glodos, adj. (
plin de
noroi, noroios);
gloduros, adj. (noroios; frămîntat, accidentat, cu
gloduri);
glod(ă)rie, s.f. (
loc plin de mîl);
gludie, s.f. (Trans.,
bulgăre de pămînt);
îngloda (var.
înglodi), vb. (a înnămoli, a împotmoli).