hîrb (hấrburi),
s.n. –
Ciob,
ciuruc. – Mr.
hrup, megl.
ărb, herb. Sl., cf. bg.
hărb (
DAR, după Miklosich,
Slaw. Elem., 52 și Cihac, II, 135, din sl.
crepu). – Cf.
hîrbar, s.n. (
loc unde se
aruncă cioburile);
hîrbărie, s.f. (lucruri stricate);
hîrbui, vb. refl. (a se preface în hîrburi, a se
strica);
hîrbar, adj. (băgăreț), plecîndu-se de la
ideea că „își
bagă nasul prin toate
oalele”;
hîrbăreț, adj. (băgăreț, indiscret).