iéle
s.f. pl. – Ființe imaginare cu puteri nefaste;
frumoasele, dînsele, drăgaicele. – Var.
ele. Este pl. al pron. pers.
ea (
DAR; Bogrea,
Dacor., IV, 822; Candrea), eufemism care
coincide cu
dînsele „lemuri”, și cu
iel, s.m. (
dracul), în
loc de
el. Totuși, Hasdeu,
Col. lui Traian, 1874, 176,
credea că
numele este dacic; după Diculescu 186, din germ.
Elle. Înainte, Cihac, II, 508, se gîndea la mag.
lél „
spirit” și Lokotsch 950 la tc.
jel „vînt”, cf.
vîntoasele. Din
rom. provine probabil țig. sp.
ilo „
spirit” (Besses 89).