lap
interj. – Exprimă
zgomotul produs de a lipăi sau
zgomotul produs de
două corpuri care se
lipesc,
cum ar fi
solul și
piciorul gol sau
mîna pălmuind o
față. – Var.
leap, leop, lip, liop. Creație expresivă, cf.
hap, fr.
lapper. – Der.
lăpăi, vb. (a se
bălăci, a plescăi), cf. bg.
lapam „a
înghiți”;
lăpăit, s.n. (acțiunea de a
bea cu
zgomot);
lapă, s.f. (
terci), pe care Cihac, II, 668 și
DAR îl derivă din gr. λαπᾶς;
lepși, vb. (a pălmui; a turti), cu suf. expresiv -
și (cf.
Iordan,
BF, II, 188);
lepșit, adj. (turtit; prostit,
zăpăcit, nătîng);
leapșe, s.f. (
palmă, scatoalcă;
baba-
oarba);
leoapă, s.f. (scatoalcă);
leopăi (var.
liopăi, lipăi), vb. (a pălmui, a plescăi; a
merge cu
zgomot cu
picioarele goale; a tropăi; a trăncăni), cf. rut.
ljopaty „a flecări” (după Cihac, II, 169, din slov.
lapiti, sb., cr.
hlapiti „a plescăi”; după Scheludko,
BA, I, 165, din rut.);
liopăit (var.
lipăit), s.n. (bălăceală, plescăit; tropăit);
lioapă (var.
liopă, leo(a)pă, (h)leoap(c)ă), s.f. (
gură, plisc);
leoampă, s.f. (poșircă,
supă apoasă);
lempăi, vb. (a mînca pe apucate, a
ciuguli);
liompoti (var.
liopoti, leo(m)poti), vb. (Bucov., a
sorbi, a hălpăi);
leoarbă (var.
lioarbă), s.f. (
gură, plisc);
leorbăi (var.
liorbăi, leorhăi, leorpăi), vb. (a trăncăni; a
bate cîmpii; a se bîlbîi; a hălpăi; a croncăni);
leorbău, s.m. (flecar, golan, urlător);
leorpăi (var.
liorpăi), vb. (a flecări). Se întîlnesc cu der. expresive de la
licăi și
liorc; cf. și
lipa.