mîță (-țe),
s.f. – Pisică. – Megl.
mață. Creație expresivă,
comună multor idiomuri, cf. it.
micio, v. fr.
mite, sp.
miz(o), germ.
Mieze, bg., sb., cr.
maca (de unde megl., ngr. μάτσιον,
alb.
matsë), v. Diez, I, 276; Cihac, II, 190; Meyer 263; Șeineanu,
Semasiol., 177; Berneker, II, 1; REW 5557. Der.
mîț, s.m. (pisoi);
mîțesc, adj. (de pisică);
mîțan, s.m. (pisoi, cotoi);
mîțește, adv. (ca pisicile);
mîțișor, s.m. (
creangă de
salcie în
floare, servește
drept ramură de palmier în
Dumica Floriilor);
mîțos, adj. (capricios). – Din
rom. provine mag.
móca (Edelspacher 19).