movílă (movíle),
s.f. –
1. Monticul,
gorgan,
măgură. –
2. Morman, maldăr. – Var. (înv.)
moghilă. Origine îndoielnică.
Coincide cu sl.
mogyla,
păstrat în bg.,
rus.
mogila, sb., cr.
mògila,
ceh.
mohyla, rut.
mohylja,
pol.
mogila, și de
asemeni sb., cr.
gòmila,
alb.
gamulje. A
fost considerat
drept cuvînt sl. (Miklosich,
Slaw. Elem., 30; Miklosich,
Lexicon, 378; Cihac, II, 204; Danicic, III, 264);
dar e cuvînt
străin în sl. (Berneker, II, 69; Vasmer, II, 143). Der. din
alb. nu pare posibilă (Barič,
Alb. St., I, 51), dată
fiind extensiunea cuvîntului; și cu atît mai
puțin explicația sb.
gomila prin gr. γέμω „a fi
plin” (Mladenov 105). E mai probabil că-i
vorba de un cuvînt
rom. de
natură expresivă. Atît
familia lui
moc-, cf.
moacă „căpățînă”,
cît și
cea a lui
mot- „măciulie”
ar fi
putut produce un *
mogîlă, cf.
mogîldă, modîlcă, sau mai
înainte vb.
moghili, prin intermediul suf. expresiv
-li.
Movilă în
loc de
moghilă este
efectul destul de recent al unui hiperurbanism mold. Numai un cuvînt
rom.
poate explica
larga extensiune a unui cuvînt neslav în
mediul sl.; cu atît mai
mult, cu
cît gorganele numite
așa sînt caracteristice Dunării de
Jos și Ucrainei de S. Der.
gomilă, s.f. (
Banat, ridicătură de pămînt), din sb.;
movili, vb. (a
face grămezi).